Erasmus+ 2021-2027
Biroul ERASMUS+ UTT
Biroul Erasmus+ este o structură organizatorică, destinată implementării şi coordonării programelor finanţate de către Comisia Europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale, în cadrul Programului ERASMUS+.
Biroul Erasmus are următoarele atribuții:
- gestionarea proiectelor finanţate de Comisia Europeană în cadrul Programului ERASMUS+ (Proiecte de mobilitate – studenţi şi cadre didactice, Parteneriate strategice);
- organizarea şi monitorizarea modului de derulare a mobilităţilor studenţilor şi cadrelor didactice în cadrul programului ERASMUS+;
- consilierea beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari de granturi de mobilitate ERASMUS+;
- coordonarea și consilierea profesorilor Responsabili ERASMUS+ din facultățile UTT;
- informarea și consilierea potenţialilor beneficiari şi promotori de proiecte cu privire la actualele programe comunitare educaţionale din cadrul Programului ERASMUS + şi diseminarea informaţiilor;
- raportarea către ME şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) asupra proiectelor comunitare care se derulează în cadrul Universităţii.
Coordonator instituțional Erasmus+
Conf.univ.dr. Florentina-Anica PINTEA
Telefon: 0758 247 613
E-mail: erasmus@tibiscus.ro
Adresa: Str. Lascăr Catargiu nr.6, et.2, cam. 205
Coordonatori birouri ERASMUS+ pe facultăți
Facultatea de Calculatoare și Informatică Aplicată
– Lect.univ.dr.ing. Valentin-Lucian CIORBA
– Asist. Ligia-Tabita PINTEA
Facultatea de Psihologie
– Prof. univ. dr. Zeno GOZO
– Asist.psih. Ioana-Eva CĂDARIU
Facultatea de Drept și Administrație Publică
– Conf.univ.dr.habil. Luiza-Maria CARAIVAN
– Stud. Andrada NAGY
Facultatea de Științe Economice
– Asist. univ. dr. Raoul-Sabin GORDEAN
– Stud. Lăcrămioara-Silvana GHEJU